QUADERN DE CENDRA/TABLOU DE CENUȘĂ/ CUADERNO DE CENIZA

Imagen tomada de uno de los blogs de Ana Muela Sopeña

QUADERN DE CENDRA/TABLOU DE CENUȘĂ/ CUADERNO DE CENIZA

POEMA TRADUCIDO AL CATALÀ PER PERE BESSÓ Y AL RUMANO, ANDREI LANGA

Quadern de cendra

Ignora el dolor.

No hay tiempo para el llanto:

Sólo leña ardida.

Pere Bessó

És possible disfressar les paraules on impera la cendra? Portem dies sords escrivint en el quadern; el sutge, sense treva, atordeix els nostres llençols. Hi ha cap manual per a llegir les parets, tornar a la limpidesa del diccionari? En finestres i portes, el crepuscle posseït, els ullals famolencs de l'indicible, la iracúndia del temps rajant peixos cecs, pouets d'enruna on s'enredren les llànties, l'ebriesa absurda de l'enderroc. Hi haurà, al capdavall, quaderns sense cementeris, i sospirs lleus, sense berrugues, nens que no li fan crèdit a les agulles? (Em ric, a gosades davant de tanta udolada. Per bé que vagen escapulari i bufen l'encenser, no crec en aqueixos mals d'ossos, ni en la seudo essència dels atris que se'ns han venut com paradisos de concòrdia. No sé si un dia deixarem de ser sords carners, només silenci per a continuar morint. No ho sé.) A qui li escric, al cap i a la fi, en aquest buit de parpelles inútils, agres ninetes empouades en la fel de la penombra que hi habita? Als que s'oblidaren del vol, els torne el poderiu de l'odi en flames, el meu amor total, els torne el fang, les relles dels seus mateixos coltells. (Nosaltres, amor, nasquèrem per a l'amor, encara que la llibertat ens coste la gola: potser al cantó, en qualsevol cantó, ens trobarem amb el poema, amb la llum darrere de les nostres ombres, però feliços de no haver sucumbit. Tot i essent pròfugs, la claredat és nostra, ho diu la tendresa que emergeix de l'espill, la llàntia que crema en el nostre viatge solitari.)

André Cruchaga
Barataria, 08.V.2012


Poema d'André Cruchaga traduït al català per Pere Bessó
 http://www.oasideparaules.com/2012/05/quadern-de-cendra.html

Tablou de cenușă

Ignoră durerea.

Nu există timp pentru bocete:

Doar lemn pârjolit.

Pere Bessó

E posibil oare să deghizezi cuvintele acolo unde domnește cenușa? Trăim zile surde scriind în caiet; funiginea, fără răgaz, răvășește mantalele noastre. Există oare vreun manual pentru a citi de pe pereți, apoi să te reîntorci la claritatea dicționarelor. Geamuri și uși, ceea ce crepusculul a luat în stăpânire, unghere înfometate de inefabil, furia timpului supurând pești orbi, gropi de gunoi unde se răzlețesc lămpile, beția absurdă a rămășițelor. Vor rămâne, după toate acestea, caiete fără de cimitire, și oftaturi ușoare, fără negei, copii care nu se vor încrede în spini? (Râd, cu adevărat împotriva atâtor țipete. Cu toate că umblă în togă și suflă în cadelniță, nu cred în aceste dureri de oase, nici în falsa esență a atriilor ce ni le-au vândut drept paradisuri ale concordiei. Nu știu dacă într-o zi vom înceta să mai fim imbecili surzi, doar tăcere pentru a muri. Nu știu.)

Cui îi scriu, după toate cele întâmplate, în acest vid de pleoape inutile, pupule amare înfipte în învelișul penumbrei ce le locuiește? Celor care au uitat de zbor, le întorc puterea urii în flăcări, dragostea mea totală, le întorc moina, barele propriilor lor lame. (Noi, iubire, ne naștem pentru dragoste, fie că libertatea o vom plăti cu capul: poate că într-un ungher, în orice ungher, ne vom întâlni cu poemul, cu lumina din spatele umbrelor noastre, dar fericiți de a nu fi sucombat. Fiind încă fugari, claritatea ne aparține, o spune tandrețea ce apare din oglindă, lampa ce arde în drumul călătoriei noastre solitare.)

Baratària, 08.V.2012


Poem de André Cruchaga, traducere în română de Andrei Langa
 http://www.oazadecuvinte.com/2012/05/tablou-de-cenusa.html

CUADERNO DE CENIZA

Ignora el dolor.

No hay tiempo para el llanto:

Sólo leña ardida.

Pere Bessó

¿Es posible disfrazar las palabras donde impera la ceniza? Llevamos días sordos escribiendo en el cuaderno; el hollín, sin tregua, aturde nuestras sábanas. ¿Hay algún manual para leer las paredes, volver a la limpidez del diccionario? En ventanas y puertas, el crepúsculo poseso, los colmillos hambrientos de lo indecible, la iracundia del tiempo chorreando peces ciegos, pocillos de escombro donde se enredan las lámparas, la ebriedad absurda del escombro. ¿Habrá, después de todo, cuadernos sin cementerios, y suspiros leves, sin verrugas, niños que no le den crédito a las agujas? (Me río, de verdad ante tanto aullido. Aunque anden escapulario y soplen el incensario, no creo en esos dolores de huesos, ni en la seudo esencia de los atrios que se nos han vendido como paraísos de concordia. No sé si un día dejaremos de ser sordos carneros, sólo silencio para seguir muriendo. No lo sé.) ¿A quién le escribo, después de todo, en este vacío lleno de párpados inútiles, agrias pupilas empozadas en la hiel de la penumbra que los habita? A quienes se olvidaron del vuelo, les devuelvo el poderío del odio en llamas, mi amor total, les devuelvo el fango, las rejas de sus propios cuchillos. (Nosotros, amor, nacimos para el amor, aunque la libertad nos cueste la garganta: quizá en la esquina, en cualquier esquina, nos encontremos con el poema, con la luz detrás de nuestras sombras, pero felices de no haber sucumbido. Aun siendo prófugos, la claridad es nuestra, lo dice la ternura que emerge del espejo, la lámpara que arde en nuestro viaje solitario.)

André Cruchaga
Barataria, 08.V.2012

Imagen tomada del blog de Ana Muela Sopeña,

 http://www.oasideparaules.com/